Până când vom putea menţine regimul supracritic de exploatare a resurselor biosferice pe care stă aşezată civilizaţia actuală?
media: 5.00 din 1 vot
postat de andicaragea in 2008-01-10 17:56
| media: 5.00 din 1 vot |
– o problemă de ingeniere limită, de soluţionat pe muchia dintre declinul şi avansul evolutiv al capacităţii de adaptare anticipativă -
Revin dup[ mai multe luni grele care m-au tinut departe de blog. Între timp, am înaintat cu Econofiziologia şi am scris nucleul unei viitoare lucrări de întinderea unei cărţi cu tema descrisă de titlul şi subtitlul acestei postări. Postez deocamdată prezentarea sintetică a unui articol nucleu, care sper sa fie publicat in curând într-un volum al CSC.
Preprint sintetic
Motto
"Viitorul nu vine, nu aşteaptă.Viitorul se construieşte!"
Alexandru Caragea
Centrul pentru Studii Complexe
Centrul pentru Studii Complexe
Lucrarea pleacă de la atragerea de atenţie făcută de Nicolae Georgescu Roegen, privitoare la faptul că nu trebuie uitat că de fapt scopul ultim al economiei este crearea condiţiilor pentru nutrirea bucuriei de a trăi a omului. Privind economia ca pe o ingeniere având ca scop (implicit sau explicit formulat) crearea condiţiilor bucuriei de a trăi, se pleacă de la o analiză făcută prin rafinarea problemei generale a ingenierii (engineering ), aceea a găsirii legăturii deterministe între îmbunătăţirea de performanţă şi arhitectura unui sistem de ingeniat. Adrian Bejan în cartea sa Shape and Structure, from Engineering to Nature, publicată în 2000.
Analiza se focalizează pe aspectul că produsele ingenierii sunt inserţii locale ce devin însă factori cauzatori de emergenţe la scară supralocală sau globală. Se evidenţiază că aceste emergenţe conduc la consecinţe de tipul unor presiuni adaptative conretizate ca cerinţe de inovare prin re-ingeniere şi se definesc conceptele de singularitate şi crucialitate adaptativă emergentă ca situaţii limită în care se manifestă riscul declinului evolutiv al unor populaţii de organisme vii dependente de artefacte tehnologice. Din această perspectivă, se reinterpretează problema rarităţii economice ca o problemă de re-ingeniere. Prin prisma acestor concepte, se operează un exerciţiu de foresight focalizat pe perspectivele civilizaţiei actuale de a ieşi din regimul supracritic de exploatare a resurselor. Se ia în calcul că civilizaţia este modelabilă ca un system complex de specii exosomatice care în acelaşi timp sunt şi structuri disipative. Apoi, se identifică drept scenariu posibil provocarea programată a unei extincţii în masă de specii exosomatice, făcută concomitent cu introducerea de specii noi bazate pe surse de exergie curate. Se evidenţiză costurile exergetice şi entropice implicate de extincţia programată de specii exosomatice şi se trage concluzia necesităţii creşterii şi mai rapide de capacităţi de producţie de energie din resurse neregenerabile şi regenerabile anorganice fără impact climatic. Se emite scenariul în care o creştere masivă, dar temporară la scara istoriei, a capacităţilor de producere a energiei prin fisiune nucleară ar fi cea mai precaută cale de adaptare anticipativă pentru ieşirea din regimul supracritic de exploatare a resurselor. În final, se fac câteva consideraţii privitoare la semnificaţia econofizică pe care ar putea-o avea faptul că, în cele din urmă, ar trebui să ne decidem să facem saltul la Civilizaţia Bazată pe Resurse Extraterestre.
Analiza se focalizează pe aspectul că produsele ingenierii sunt inserţii locale ce devin însă factori cauzatori de emergenţe la scară supralocală sau globală. Se evidenţiază că aceste emergenţe conduc la consecinţe de tipul unor presiuni adaptative conretizate ca cerinţe de inovare prin re-ingeniere şi se definesc conceptele de singularitate şi crucialitate adaptativă emergentă ca situaţii limită în care se manifestă riscul declinului evolutiv al unor populaţii de organisme vii dependente de artefacte tehnologice. Din această perspectivă, se reinterpretează problema rarităţii economice ca o problemă de re-ingeniere. Prin prisma acestor concepte, se operează un exerciţiu de foresight focalizat pe perspectivele civilizaţiei actuale de a ieşi din regimul supracritic de exploatare a resurselor. Se ia în calcul că civilizaţia este modelabilă ca un system complex de specii exosomatice care în acelaşi timp sunt şi structuri disipative. Apoi, se identifică drept scenariu posibil provocarea programată a unei extincţii în masă de specii exosomatice, făcută concomitent cu introducerea de specii noi bazate pe surse de exergie curate. Se evidenţiză costurile exergetice şi entropice implicate de extincţia programată de specii exosomatice şi se trage concluzia necesităţii creşterii şi mai rapide de capacităţi de producţie de energie din resurse neregenerabile şi regenerabile anorganice fără impact climatic. Se emite scenariul în care o creştere masivă, dar temporară la scara istoriei, a capacităţilor de producere a energiei prin fisiune nucleară ar fi cea mai precaută cale de adaptare anticipativă pentru ieşirea din regimul supracritic de exploatare a resurselor. În final, se fac câteva consideraţii privitoare la semnificaţia econofizică pe care ar putea-o avea faptul că, în cele din urmă, ar trebui să ne decidem să facem saltul la Civilizaţia Bazată pe Resurse Extraterestre.
© 2008 Alexandru Caragea CSC
Ca orice altă ştiinţă, econofiziologia apelează la reducţionisme, simplificări şi aproximări. Specific acestei abordări, este faptul că reducţionismul maxim admis pentru modelarea proceselor economice este cel ilustrat în conceptogramele de mai sus. Econofiziologia se uită atat la fluxurile utile cat si la cele reziduale, atât la înfăptuirile ingeniante (artefacte) cât şi la cele posesive (însuşirile în proprietate), atât la latura biofizică pe cât şi la aceea psiho-cognitivă.
